În data de 14 iunie 2014, am plecat în drum spre Focșani, alături de Cătălin Acatrinei. Acolo a avut loc o festivitate de premiere a celor mai bune creații literare care s-au înscris la Festivalul Național de Creație literară „Bogdania”. Cătălin s-a numărat printre premianți, cu nuvela „Cât îmi lipsești tu, Românie!” (premiul I). Tema nuvelei este una actuală, autorul ei propunându-și să dezvolte un aspect al societății contemporane, fenomenul înstrăinării, care ia mai multe forme: întrăinarea de părinți, de țară, de credință și, nu în ultimul rând, de tine însuți.
În speranța că îi vom face pe cititori curioși, vom reda mai jos câteva fragmente din nuvelă: „Acum, când nu mai sunt, singura mea dorință mai este ca tu, viteazul meu, să îți salvezi sufletul și să cunoști fericirea adevărată. Nu uita niciodată că pielea se încrețește, părul încărunțește, iar zilele se transformă în ani...dar dorința nu are vârstă. Dincolo de orice punct de sosire e unul de plecare. Dincolo de reușită e o altă încercare. Cât timp trăiești, nu face greșeala mea, nu renunța! Nu te pierde în fotografii îngălbenite de timp...mergi mai departe atunci când toți se așteaptă să te dai bătut. Când nu mai poți să alergi, ia-o la trap. Când nu poți nici asta, ia-o la pas. Când nu poți să mai mergi nici la pas, ia bastonul. Însă nu te opri niciodată! Descoperă România!...De fiecare dată când recitesc scrisoare bunicii îmi dau seama cât de important e să faci ceva cu viața ta, oricât de nesemnificativ ar fi. Important e ce faci! Cred că niciodată nu mi-am dorit ceva atât de mult, încât, dacă aș pierde ocazia să o fac, să îmi pară într-adevăr rău. Astăzi, 16 iunie 2064, vă spun vouă toate acestea din Aeroportul Central din New York. Mă bucur că mi-ați fost alături. Astăzi plec în România. Ceea ce urmează sunt sigur că e mai mult decât poveste, e viața unui străin în România, a unui român străin.”
